Se uita la mine…isi aprinde o tigara si asteapta sa ii spun ceva. Tot ce pot spune e un penibil “ce faci?” Ma gandesc cum sa abordez situatia si nu reusesc sa imi adun toate gandurile in cuvinte, asa ca il provoc sa vorbeasca si pentru mine. Sunt multe explicatii, le ascult cu inima stransa si cu o senzatie incredibila de déjà-vu. Intre timp a terminat tigara si ma ia in brate; nu ma pot abtine si vars doua lacrimi si ma gandesc cu ce am gresit. Vorbele spun cat de minunata sunt, dar faptele arata altceva si ma invaluie o frustrare maxima. Mai vars cateva lacrimi pe care am tot incercat sa le ascund si ma ia din nou in brate. Imi e greu sa spun “asta a fost” cand stiu ca era loc de mai mult. Din aceasta cauza, incerc sa imi caut defectele si greselile pe care le-am facut. Incearca sa ma consoleze cu un “ne mai vedem” insa stiu ca nu va fi asa. Intr-un final ne sarutam de ramas bun cu un sarut amar insa plin de daruire. Ma indepartez si apoi trece prin fata mea, se opreste; nu pot sa suport privirea ce mi-a fost aruncata si realizez ca din momentul asta sunt singura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu