Cobor scarile si imi potrivesc mai bine masca pe fata. M-am imbracat intr-o rochie care ma trimite inapoi cu cel putin 150 de ani. Simt o urgenta nevoie sa beau ceva de la bar, asa ca cer o vodka energy. Imi dau masca jos, ma incomodeaza…ma uit in jur si vad si celelalte masti, care mai de care interesante, insa niciuna nu imi atrage atentia. Oops, am vorbit prea repede; “deghizat” in nimic, vine, ma ia in brate iar inima a prins aripi (de la energizant) . Vorbim, apoi ii suna telefonul (lucru ce se intampla foarte des) si dispare pentru a putea vorbi linistit. Ma intalnesc cu cativa prieteni, stam de vorba, apoi deodata aud trompeta ce imi intra adanc in timpane si nu mai vrea sa iasa. “The lost song” incepe, iar eu ma simt ciudat rau…nu sunt pregatita sa o ascult singura. Ce bine insa ca am paharul sa imi tina companie. De nicaieri apare, ma face sa pun paharul pe masa si ma trage spre ringul de dans cu replica: “melodia pe care am dansat amandoi pentru prima oara, iti amintesti?” Fara niciun cuvant uit de locul in care suntem si imi imaginez primul moment, petrecut amandoi, in mijlocul camerei. Pot spune ca totul e perfect, insa se termina melodia si cu ea, se termina si dansul nostru. Alarma de la telefon suna si ma enervez ca nu am putut duce visul la bun sfarsit…rise and shine, ma asteapta iar o zi plina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu