Formez numarul, insa ma razgandesc de vreo trei ori inainte de a apela. Chiar daca am facut-o intr-un final, a fost in zadar. Dorinta/nevoia mea de a vorbi este spulberata de o conversatie egoista de un minut si jumatate.(What about me? Nu vrei sa stii de ce am sunat?) Ma panichez(acum chiar ar trebui sa respir intr-o punga de hartie) si imi vine sa plang; nu stiu inca din ce motiv, insa simt nevoia sa ma descarc, iar ora tarzie si nefiinta din casa ma fac sa ma simt mica, mult prea mica. Astept sa sune telefonul( DE CE NU SUNA TELEFONULL???) si parca minutele se transforma in ore. Ma tot invart prin casa, nestiind ce sa fac. Vreau sa aflu vesti la orice sfert de ora trecut, dar mi-a promis ca ma suna cand se termina totul. Ma resemnez cu neputinta de a ajuta cumva, dar aud cheia rasucindu-se in usa…parca acum pot respira mai bine. Desi stiu ca este relativ ok si ca voi avea o zi lunga maine, o noapte alba este tot ce mi-am putut oferi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu